Obiectivul general al proiectului Secvent este accelerarea transferului de cunoștințe, tehnologie și personal cu competențe CDI între mediul public și cel privat în domeniul trans-sectorial al bioeconomiei circulare, prin dezvoltarea și implementarea de procedee biotehnologice secvențiale de închidere a lanțurilor valorice din bioeconomie și de obținerea a (bio)produselor.
Obiectivele specifice ale proiectului Secvent sunt:
-
transfer de cunoștințe prin asistență tehnică, întâlniri directe și evenimente tematice regulate, organizate și de Centrul de Transfer Tehnologic al INCDCP-ICECHIM, în co-operare cu alte Centre de Transfer Tehnologic cu acoperire teritorială și relevanță pentru domeniul bioeconomiei circulare;
-
asigurarea accesului întreprinderilor la facilitățile, instalațiile, echipamentele de cercetare ale INCDCP-ICECHIM, inclusiv la cele nou dezvoltate printr-un proiect POS.CCE cu destinație specifică pentru bioeconomie;
-
transfer de abilități/competențe de cercetare-dezvoltare și de sprijinire a inovării, inclusiv cercetare contractuală și detașare de personal specializat la cererea întreprinderilor partenere de către INCDCP-ICECHIM;
-
realizarea de proiecte de cercetare-dezvoltare de către INCDCP-ICECHIM în colaborare efectivă cu întreprinderi partenere.